19 iulie 2008


Azi, 19 iulie 2008, la Curtea de Argeş.
Foarte multă lume la mănăstire. Multă lume şi în biserică. Intru şi io. Cu un buchet de flori, că serbasem ceva cu o zi înainte, seara, pe la orele 17:35.
Mă zăreşte domnul pastor, i se luminează faţa, îmi zâmbeşte şi mă întreabă : "Sunt pentru Regina Maria?" Îi fac semn că da. Din dreptul uşii ne îndreptăm privirile spre mormânt şi rămân buimacă. Nu-mi vine să cred. Nici o floare, nici o lumânare, nici o atenţie. Nimic. Lumea se vânzolea prin biserică. Pastorul aduce apă şi o pune într-o vază. Io, încă buimacă, despachetez florile. Mă rog, aprind şi două lumânări. La Regele Ferdinand am avut puţin emoţii, poate pentru că nu am mai aprins lumânare niciodată unui Rege. Şi probabil aşa trebuie să simţi.
Mă întorc şi încep să mă simt stânjenită. Gesturile mele au atras priviri. Apoi m-am simţit ca o vânzătoare la Gostat, pe vremea lui Ceauşescu, când primea carne. Aşa începuse lumea să se înghesuie. Citeau de pe lespedea de mormânt şi apoi făceau poze - cadru cu mormintele, florile şi lumânările.
Dar de ce rămăsesem io bouche-beacă? Pentru că mă gândeam la unele persoane care fuseseră mediatizate cu câteva zile înainte şi celebrau acelaşi eveniment de pe 18 iulie.
Adică 70 de ani de la moartea Reginei Maria.